Evanghelia după sfântul Matei
Capitolul 22, vv. 34-40
Matei 22,34-40Porunca cea mai mare
34 Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35 iar unul dintre ei, învățat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36 „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. 37 El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău! 38 Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!». 40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții”.
34 Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc,
35 iar unul dintre ei, învățat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat:
36 „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”.
37 El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău!
38 Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă.
39 Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!».
40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții”.
